Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi...Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre valoare, oameni, bunul simț, simț, clipă, zi de naștere
Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează...Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre poezie, rugăciune, frumusețe, nevoie, zi de naștere
Sunt pe calea unei nădejdi. Aşa şi reuşesc să ies din contingent. Altfel n-aş putea să trăiesc cu uşurinţă în atmosfera actuală. Pentru că formaţia mea este de umanist, de carte, de cultură, aşa cum o înţelegeam pe vremuri noi, intelectualii....Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre valoare, sens, cultură, măsură, lume, zi de naștere
Pentru că intrăm în zona computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt un cetăţean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru...Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre meditație, pericol, cugetare, plăcere, limbă, putere
De la Freud încoace s-a produs o mutaţie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristeţea cea mai mare. Vedeţi, la noi, la români, exista o cuviinţă. Anumite cuvinte nu se pronunţau - nu erau nişte tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum cuviinţă,...Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre rușine, sex, tristețe, români, cuvânt
Un om credincios poate sa facă lumină într-un loc întunecat.Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre întuneric, credință, lumină
Lumea a început să uite să vorbească, pentru că nu mai citeşte.Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre început, lume
Omul, cu credinţa lui, poate lumina şi cele mai întunecate locuri.Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre credință, lumină, oameni
Mântuitorul este în noi, e lumina necreată, şi noi îl pironim cu fiecare cuvânt al nostru, rău sau murdar.Citat de Zoe Dumitrescu Busulenga despre cuvânt, lumină, rău
Răspândiți dragostea peste tot unde mergeți. Să nu vină nimeni la voi fără să plece mai fericit.Citat de Maica Teresa despre iubire, fericire, vinovăție
Unii oameni apar în viaţa noastră ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie.Citat de Maica Teresa despre oameni, învățătură, viață
Trec o singură dată prin viață. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.Citat de Maica Teresa despre viață
Postul e maica sănătății și lungimea vieții!Citat de Parintele Cleopa despre post, credință, dumnezeu, viață
Cea mai gravă sărăcie este singurătatea și sentimentul de a fi neobservat și nedorit.Citat de Maica Teresa despre singurătate, sărăcie, sentimente
În această viață nu putem face lucruri mărețe. Putem face doar lucruri mici cu mare dragoste.Citat de Maica Teresa despre viață, lucruri, iubire