Caută în citate: incercat
196 citate
Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre lingușire, neprevăzut, adolescență, dezastru, tristețe, durere, suflet, suferință, uitare, oameni
Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe...
Citat de Franz Kafka despre foc, pompieri, șefi, posibilitate, haine, întuneric, frică, început, fericire, lucruri
Simţeam înainte de a gândi; asta este soarta oamenilor. Am încercat-o mai mult ca oricare altul. Nu ştiu ce-am făcut până la cinci sau şase ani; nu-mi dau seama cum am învăţat să citesc; nu-mi amintesc decât de primele lecturi şi de efectul pe...
Citat de Jean Jacques Rousseau despre noapte, grație, interes, sfârșit, destin, cărți, conștiință, mamă, copii, început