Caută în citate: goeth
637 citate
Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec şi i-ai...
Citat de Gabriel Petru Baetan despre depresie, suferință, tăcere, dor, prietenie, umbră, poezie, salariu, zi, căutare
De critici, de invidii, de-atacuri sub centură, Nu au scăpat, ştim bine, mari oameni de cultură: Nici Dante, Byron, Goethe, nici Shakespeare, Minulescu, Nici Marţial, Ovidiu, sau dragul Eminescu; Dar toate-aceste genii, la critica...
Citat de George Budoi despre critică, critică literară, geniu, cultură, artă, artă fotografică, oameni, bine
Cred în progres, dar mă gândesc mai curând la spirala lui Goethe. Nu cred că marţi e superior faţă de luni sau de miercuri. Cred că după sute, după mii de luni sau de marţi, lucrurile vor merge ceva mai bine. A crede în progres e mai degrabă o...
Citat de Jorge Luis Borges despre progres, cruzime, inocență, nevoie, prezent, istorie, trecut, bine, față, oameni