Caută în citate: francez
83 citate
Am spus undeva că omul e făcut din praf şi din timp. Praful nu mă nelinişteşte; e numai o tradiţie biblică. Dar nu ştiu dacă praful, adică materia, spaţiul, există în afara timpului. Mă aflu aici, vorbesc despre copilăria mea, dar am impresia că...
Citat de Jorge Luis Borges despre vis, tradiție, viitor, timp, istorie, copilărie, prezent, posibilitate, trecut, vârstă
În adolescenţă aveam tâmpitul obicei de a vorbi în citate, fapt pentru care aveam o faimă cam tristă în liceul Cantemir. Colegii mei se cărau la şcoală cu magnetofoane de zece kile, puneau muzică şi dansau în ora de franceză... Garsonelul,...
Citat de Mircea Cartarescu despre faimă, adolescență, iubire, obiceiuri, școală, vorbire, muzică, femeie, trecut, lume
Televiziunea franceză a transmis un reportaj senzaţional din România şi după.
Citat de Patrick White despre televiziune
Revoluţia rusă este revoluţia franceză sosită cu întârziere din cauza frigului.
Citat de Salvador Dali despre revoluție