Caută în citate: domnule
148 citate
Aş deşfiinţa toate ceasurile! Domnule timp, nu suport gratiile!
Citat de Gabriel Petru Baetan despre timp
După anumite informaţii de care am luat cunoştinţă astăzi, aş avea anul acesta unele şanse să obţin premiul Nobel. Deşi ar fi prezumţios să mă pronunţ asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau...
Citat de Jean-Paul Sartre despre scop, șansă, respect, scriitori, literatură, libertate, zi de naștere
Am spus undeva că omul e făcut din praf şi din timp. Praful nu mă nelinişteşte; e numai o tradiţie biblică. Dar nu ştiu dacă praful, adică materia, spaţiul, există în afara timpului. Mă aflu aici, vorbesc despre copilăria mea, dar am impresia că...
Citat de Jorge Luis Borges despre vis, tradiție, viitor, timp, istorie, copilărie, prezent, posibilitate, trecut, vârstă
Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră...
Citat de Octavian Paler despre vinovăție, apă, tristețe, față, început, tăcere, cuvânt, femeie, artă, artă fotografică
Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc.
Citat de Octavian Paler despre cadouri, calitate, frumusețe, soare, salariu, zi, cer, fericire, zi de naștere
N-am furat, domnule ministru; ne-am autofinanţat, aşa cum ne-aţi spus!
Citat de Patrick White despre hoţi