Caută în citate: deosebit
191 citate
Mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei şi să înghiţi aer când ţi-e sete de înălţimi ameţitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o ştie. Când ziua fuge din faţa nopţii, el porneşte; atotstăpânitor, păşeşte,...
Citat de Emil Garleanu despre mâncare, zi, iubire, noapte, măreție, aer, eternitate, salariu, fericire, zi de naștere
Nu există frumuseţe deosebită în a cărei alcătuire să nu fie şi ceva nepotrivit.
Citat de Francis Bacon despre frumusețe
Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu...
Citat de Franz Kafka despre animale, iubire, râs, întuneric, durere, esențial, îngrijorare, salariu, zi, frică
Omul, care trăieşte în trei planuri deosebite, în trecut, în prezent şi în viitor, poate să fie nefericit dacă unul din ele nu însemnează nimic. Ba pe deasupra, religia a mai adăugat un al patrulea – veşnicia.
Citat de Georg Christoph Lichtenberg despre nefericire, religie, prezent, viitor, trecut, oameni, nimic
Oamenii cred că organele cu care gustăm arta se formează de la sine ca limba şi palatul gurii, că opera de artă poate fi judecată cum judeci mâncarea. Ei nu înţeleg că e nevoie de o cultură cu totul deosebită pentru a te ridica la adevărata...
Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre judecată, mâncare, artă, artă fotografică, cultură, limbă, nevoie, oameni
Lucrurile deosebite se leagă împreună şi din diferenţe rezultă cea mai frumoasă armonie.
Citat de Heraclit despre armonie