Caută în citate: deloc
299 citate
Principiile plăcerii nu sunt precise şi stabile şi nici la fel la toţi oamenii. Ele se deosebesc de la om la om. Sunt de o aşa mare diversitate că, de când este lumea, nu a existat om mai diferit de un altul decât de sine însuşi. Un bărbat are...
Citat de Blaise Pascal despre plăcere, boală, țărani, lucruri, obiecte, reguli, scris, sărăcie, bogăție, cuvânt
Oare chiar crezi că nu am observat iubirea ta? Am văzut tot, am ghicit, dar nu am îndrăznit să atentez primul la inima ta, pentru că aveam influenţă asupra ta şi mă temeam că tu, din recunoştinţă, o să-ţi impui să răspunzi la iubirea mea, te vei...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre recunoștința, influență, iubire, sentimente, inimă, zi de naștere
În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre prostie, întrebare, scriitori, stele, realitate, cugetare
Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu...
Citat de Franz Kafka despre animale, iubire, râs, întuneric, durere, esențial, îngrijorare, salariu, zi, frică
Când scrii nu vrei numai să fii înţeles ci, la fel de sigur, vrei şi să nu fii înţeles. Faptul că cineva consideră o carte de neînţeles nu este deloc o obiecţie împotriva acelei cărţi, poate că tocmai aceasta făcea parte din intenţia autorului său...
Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre stil, intenție, înțelegere, cugetare, lege, timp, spirit, cărți, știință, siguranță