Caută în citate: crestere
91 citate
Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimenide-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta, e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o...
Citat de Mihai Eminescu despre țară, politică, înțelegere, lașitate, morală, bine, suflet, zi de naștere, lume
Când ne apucăm să studiem oricare din legile universale şi eterne ale naturii, fie că este vorba de viaţa, de creşterea, de mişcarea plantelor, fie că este vorba despre activitatea creierului omenesc, mai întâi trebuie aruncate la gunoi toate...
Citat de Luther Burbank despre univers, activitate, răbdare, mister, liniște, respect, flori, grădină, lege, mamă
Atitudinea noastră faţă de acest proces de creştere (a umanităţii) ar trebui să se orienteze după exemplul unui educator înţelept, care nu se opune transformării în faţa căreia se află, ci, dimpotrivă, caută s-o favorizeze, limitând violenţa...
Citat de Sigmund Freud despre confuzie, obstacole, exemplu, comportament, atitudine, violență, ajutor, esențial, absolut, viitor
Numărul de oameni în fiecare naţiune care sunt oneşti, cinstiţi, umani şi care posed o inteligenţă superioară, creşte pe fiece zi. Această creştere este barometrul civilizatiei noastre. Învederat, Domnul nu se grăbeşte.
Citat de Thomas Alva Edison despre invenție, onestitate, națiune, numere, realitate, inteligență, oameni