Când ne-am schimbat mult, suntem îndreptăţiţi să credem că am trăit mai mult.Citat de Marcel Proust despre schimbare
Nu există poate zile ale copilăriei pe care le-am trăit cu atâta plenitudine precum cele pe care le credem pierdute, netrăite, petrecute cu o carte favorită.Citat de Marcel Proust despre zi
Viaţa nu este uşoară pentru nimeni. Şi ce? Trebuie să perseverăm şi să avem întotdeauna încredere în noi înşine. Trebuie să credem că avem un scop şi că trebuie să-l atingem.Citat de Marie Curie
Acela care se teme să vorbească, ne face să credem mai multe decât sunt în realitate.Citat de Michel Montaigne despre frică, realitate
Chiar şi ce credem că ştim constituie o parte, şi chiar foarte mică, din ignoranţa noastră.Citat de Michel Montaigne despre ignoranță
Nimic nu credem cu mai multă tărie decât cele pe care le ştim mai puţin, nici nu există oameni mai siguri pe ei ca aceia care ne istorisesc poveşti, precum alchimiştii, ghicitorii, astrologii, chiromanţii, doctorii.Citat de Michel Montaigne despre povești, oameni, nimic
Avem de obicei nevoie să fim crezuţi ca să ne credem pe noi înşine.Citat de Miguel de Unamuno despre obiceiuri, nevoie
Am voi să credem că Occidentul întreg va înţelege, în sfârşit, că la Dunăre, interesele României sunt ale Occidentului însuşi.Citat de Mihai Eminescu despre sfârșit
Se găsesc indicii, în pictura vechiului Bizanţ care ne fac să credem că dacă imperiul de răsărit n-ar fi căzut aşa de brusc, s-ar fi produs o reacţie puternică contra unor formule de imobilizare a mişcărilor şi de înţepenire a expresiilor. O...Citat de Nicolae Tonitza despre pictură
Există lux în reproşurile pe care ni le facem singuri. Când ne mustrăm singuri, credem că nimeni altul nu are voie să ne mustre.Citat de Oscar Wilde
Când trebuie să credem, suntem zăbavnici, ceea ce dăunează credinţei.Citat de Publius Ovidius Naso despre credință
Prostia noastră se poate vedea din faptul că credem că numai acele lucruri se cumpără, pentru care dăm bani; iar lucrurile pentru care ne dăm pe noi înşine le numim gratuite.Citat de Seneca despre comerț, prostie, bani, lucruri
Miracolele nu încalcă legile naturii, ci doar ceea ce credem noi despre aceste legi.Citat de Augustin de Hipona despre lege
Orice transformare imediată a unui lucru în altul reprezintă în vis, credem, relaţia de la cauză la efect.Citat de Sigmund Freud despre consecințe, vis
Nu, ştiinţa nu este o iluzie, dar ar fi o iluzie să credem că am putea găsi altundeva ceea ce ea nu poate să ne dea.Citat de Sigmund Freud despre iluzie, viitor, știință
Dacă visele reale trec drept formaţiuni imprevizibile, lipsite de reguli, ce să mai spunem atunci despre reproducerea liberă a acestor vise, în planul ficţiunii? ! Numai că în viaţa psihică există mult mai puţină libertate şi arbitrar decât suntem...Citat de Sigmund Freud despre vis, reguli, libertate, viață
Sensul unui act psihic nu este altceva decât finalitatea pe care o serveşte şi locul pe care actul îl ocupă într-o procesualitate psihică. Am putea chiar înlocui termenul sens prin termenii finalitate sau tendinţă. Ei bine, această finalitate pe...Citat de Sigmund Freud despre sens, bine
Dacă nu credem în libertatea de expresie a oamenilor pe care îi dispreţuim, nu cred deloc în aceasta.Citat de Virginia Woolf despre libertate
Doar atunci când opiniile predomină la modul universal şi am adăugat vorbe goale în autoritatea lor, devenim uneori extrem de conştienţi că nu credem niciun cuvânt pe care-l rostim.Citat de Virginia Woolf despre autoritate, extreme, cuvânt