Caută în citate: condamn
217 citate
În ce caz cuvântul de spirit apare pentru critici drept un nonsens? În special atunci când apelează la acele moduri de gândire specifice pentru inconştient, dar care sunt condamnate de conştiinţă, deci, când face erori de gândire.
Citat de Sigmund Freud despre cugetare, eroare, critică, critică literară, spirit, cuvânt, conștiință
Găsesc, din ce în ce mai mult, că deformările la care se recurg de obicei sunt ineficiente şi condamnabile. Dacă deformările sunt mici, ele nu-şi ating scopul, care este de a apăra pacientul de o curiozitate indiscretă, iar dacă sunt...
Citat de Sigmund Freud despre sacrificiu, identitate, curiozitate, secret, public, scop, obiceiuri, cer, viață, lume
O, Iubire plină de transfigurare! – artele frumoase sunt copilele tale; tu ai călăuzit întâia oară pe pământ sfânta poezie, singura hrană a sufletelor nobile, care trimit din singurătate cântul lor dumnezeiesc celor mai îndepărtate generaţii,...
Citat de Ugo Foscolo despre artă, distrugere, haos, pământ, iubire, frică, sfinți, virtute, singurătate, milă
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Ţurţurii în plete vor suna. Hai să fim doi oameni de zăpadă Ridicaţi de braţe de copii, Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă Că se...
Citat de Adrian Păunescu despre foc, disperare, cer, noapte, destin, toamnă, copii, ființă, iubire, oameni
Simt inima dictandu-mi ritmul ei Si-ncep sa scriu asa cum ea imi bate O carte pura, fara de idei, O carte de pasteluri vinovate Ca-n fiecare vers sinucigas Mereu e o intamplare care plange, Mereu e condamnat un peisaj, Mereu...
Citat de Adrian Păunescu despre vinovăție, înfrângere, natură, nume, inimă, sânge, bunul simț, simț, lume, oameni
Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă Şi nici în ce culori îţi sta mai bine, Ştiu doar că amintirea nu mă lasă Şi că mi-e imposibil fără tine. Vizionez femei nenumărate, Femei interesante mă mai sună, Dar rece şi străin mă simt de...
Citat de Adrian Păunescu despre condamnare, amintire, prostie, tăcere, dor, imposibil, ură, bunul simț, simț, iubire
Sunt inaptă fizic pentru o viaţă mare - trebuie s-o împart în doze: să las spaţii între orgii, între extaze, să-mi recapăt forţele în grădină, condamnată la o lene şi odihnă pe care nu le vreau. Activitatea mea mentală, imaginativă, emoţională mă...
Citat de Anais Nin despre lene, vitalitate, forță, activitate, fizică, lașitate, grădină, zi de naștere, față, viață