Cu vederea fixată pe ţinta comună nu mai găsim răgaz să ne privim în ochi.Citat de Valeriu Butulescu despre ochi
Ne iubim casa comună, care e patria. Dar o casă onorabilă mai trebuie şi măturată.Citat de Valeriu Butulescu despre acasă, casă, patrie, iubire
Morala comună te obligă uneori să fii imoral într-o direcţie pentru ca să fii mai moral în alta! E una din complicaţiile vieţii cel mai greu de suportat.Citat de Vasile Bancila despre morală, viață
Inegalitatea este nemuritoare. Pe lângă groapa comună există şi cavouri confort sporit.Citat de Vasile Ghica
Din politică, orgolioşii pleacă ori pe soclu, ori în groapa comună a istoriei.Citat de Vasile Ghica despre politică
Există artişti care din groapa comună a cimitirului au ajuns direct pe aleea principală a Parnasului.Citat de Vasile Ghica despre artiști
Rusia şi China sunt parteneri cât se poate de naturali. Suntem vecini, cu o imensă frontieră comună.Citat de Vladimir Putin
Ideea comună conform căreia succesul îi strică pe oameni făcându-i înfumuraţi, egoişti şi mulţumiţi de ei înşişi este greşită; din contră, îi face pe oameni, de cele mai multe ori, modeşti, toleranţi şi buni.Citat de William Somerset Maugham despre egoism, modestie, succes, oameni
"Nu orice familie este un context de viață comună și nu orice rudă este demnă de cealaltă. Persoanele care nu demonstrează o co-prezență consecventă și de durată nu sunt demne de încredere" Mag. a CORNELIA Klappacher, M.A., AUSTRIA, (nu altfel si...Citat de Mag. Cornelia Klappacher despre familie, oameni, încredere, viață
Cu cât se măreşte numărul cetăţenilor chemaţi la împărţeala comună a drepturilor sociale, cu atât se lărgeşte cercul civilizaţiei.Citat de Mihail Kogalniceanu despre civilizație, unire, numere, vis