Câştigători sunt aceia care restructurează maniera în care informaţia circulă în întreprinderea lor.Citat de Bill Gates
Pariaţi că Dumnezeu există. De câştigaţi, câştigaţi tot; de pierdeţi, nu pierdeţi nimic.Citat de Blaise Pascal despre dumnezeu, nimic
Lotăriile, amânate de atâtea ori, s-au tras în sfârşit amândouă în aceeaşi zi. La prima (Lotăria Societăţii pentru fundarea unei Universităţi Române în Dobrogea, la Constanţa ), lotul cel mare de 50. 000 lei l-a câştigat numărul 076. 384; iar la a...Citat de Ion Luca Caragiale despre numere, sfârșit
Pentru tot ceea ce ai pierdut, ai câştigat altceva şi pentru tot ceea ce ai câştigat, ai pierdut ceva.Citat de Ralph Waldo Emerson
Dreapta a câştigat alegerile. Stânga a câştigat alegerile. Când va fi Franţa cea care câştigă alegerile?Citat de Coluche
Atunci când şi-a câştigat dreptul de a nu se gândi la nimic, omul şi-a câştigat dreptul de a se gândi la orice.Citat de Patrick White despre țară, oameni, nimic
Este uşor să ai încredere în tine şi să fii ordonat când eşti câştigător, când eşti primul. Însă trebuie să ai încredere în tine şi să fii ordonat atunci când nu eşti câştigător încă.Citat de Vince Lombardi despre ordine, încredere
Cel care vorbește puțin are numai de câștigat, se presupune că este inteligent, iar dacă este adevărat, se presupune că este foarte inteligent.Citat de Jean de La Bruyère despre înțelepciune, inteligență, vorbire, adevăr
Ceea ce face un lucru valoros este nu ceea ce ai tu de câștigat făcându-l, ci ceea ce pierzi dacă nu îl faci.Citat de Andre Agassi despre valoare
Dacă bărbatul crede că a câștigat o ceartă, victoria e numai în capul lui.Citat de Edward A. Murphy despre bărbat, iubire, conflict, victorie
O fata cand se casatoreste crede intotdeauna ca a castigat un iubit, dar de cele mai multe ori isi da seama ca l-a pierdut.Citat de Jerome Klapka Jerome despre căsătorie, față
Doamne, dispare indoiala sub zarul Tau cu fete mereu castigatoare.Citat de Valeriu Butulescu despre dumnezeu, îndoială
Dupa ani grei de scoala mi-am castigat dreptul de a nu face nimic.Citat de Valeriu Butulescu despre învățătură, școală, nimic
Întrebuintati bine timpul, el trece asa de iute, insa ordinea va invata sa castigati timp.Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre timp, ordine, bine
Daca ai dreptul sa fii mandru de ceva, este vorba de puterea castigata prin tine insuti si careia ii esti deopotriva cauza, efect, principiu si rezultat.Citat de Honoré de Balzac despre sfat, mândrie, principiu, consecințe, putere
Pentru fiecare lucru pe care l-ai ratat, ai castigat altceva, si pentru fiecare lucru pe care il castigi, pierzi ceva.Citat de Ralph Waldo Emerson despre lucruri