Caută în citate: amestec
184 citate
Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat...
Citat de Jules Verne despre sânge, sacrificiu, familie, amintire, români, încredere, nume, viitor, cuvânt, existență
Filosofia se bucură de privilegiul de a se amesteca în toate.
Citat de Michel Montaigne despre filozofie
A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i, Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte, Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte; Gura ta ca focul arde,...
Citat de Mihai Eminescu despre râs, zi de naștere, moarte, foc, nume, uitare, inimă, vis, copii, cuvânt
Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele...
Citat de Mihai Eminescu despre tradiție, evoluție, patrie, comedie, stat, națiune, conștiință, timp, țară
Populaţia rurală în marea ei majoritate, mai ales cea depărtată de târguri, n-are drept hrană zilnică decât mămăligă cu oţet şi cu zarzavaturi, drept băutură spirt amestecat cu apă, trăind sub un regim alimentar aşa de mizerabil, ţăranul a ajuns...
Citat de Mihai Eminescu despre țărani, băutură, slăbiciune, familie, aer, morală, copii, umbră, apă, țară