Caută în citate: respir
252 citate
Cea mai scumpă relaţie peste scenă este tăcerea, atunci când şi el, şi eu, şi dânşii, şi noi ne ţinem pentru o clipă respiraţia. Ce va să vină? În teatru există acest lucru primar. Construiesc un moment momind atenţia, sensibilitatea receptorului,...
Citat de Mircea Albulescu despre vinovăție, sensibilitate, atenție, relație, teatru, tăcere, zi de naștere, dorință, clipă, bine
Eu am fost, m-am consumat, m-am ars, cenuşa mea peste rampă am aruncat-o peste dânşii, câtă vreme am fost viu, dânşii au respirat emoţia mea şi mi-au întors emoţia dânşilor, dar tot ce-a fost devine inutil pentru o îndeletnicire atât de prezentă,...
Citat de Mircea Albulescu despre emoții, vreme, teatru, conversație, zi de naștere, artă, artă fotografică
În adolescenţă, ghemuit în pat, mi se-ntâmpla să citesc uneori de dimineaţă până seara, uitând să mănânc şi aproape şi să respir, pentru că paginile – pe care de fapt nici nu le mai vedeam – descriau oameni adevăraţi, nori adevăraţi, oraşe...
Citat de Mircea Cartarescu despre adolescență, ochi, foc, umbră, realitate, cărți, început, viață, zi de naștere, oameni
Mă simt din ce în ce (şi din ce în ce) mai singur. Mă simt aproape la fel de singur ca la 20 de ani şi sigur la fel de singur ca la 40. Mi-e greu să mai trăiesc, să mă mai gândesc la vreun motiv pentru care aş mai respira, aş mai gândi şi-aş mai...
Citat de Mircea Cartarescu despre singurătate, bunul simț, simț, siguranță, femeie, zi de naștere, viață
În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii... că nu contează dacă nu ai semnal la telefonul mobil sau conexiune Wi-Fi acolo unde eşti. Tu eşti mereu conectat la Sursă. Nu glumesc cu asta. Sunt foarte serios. Oriunde ai fi,...
Citat de Neale Donald Walsch despre liniște, înțelepciune, tăcere, inteligență, ochi, iubire, dumnezeu, viață