Caută în citate: luptator
35 citate
A fi patriot înseamnă: a fi cinstit, a avea conştiinţa curată şi o inteligenţă vie, a avea un arbitraj filozofic pentru compatrioţii tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viaţa ta aparţine tuturor şi că tu nu eşti decât un...
Citat de Vasile Conta despre patriotism, principiu, război, conștiință, inteligență, fericire, viață
Probleme de formă se nasc întotdeauna atunci când ideile sunt puţine şi slabe, când omul se simte epigon al altor vremuri superioare, când atitudinea lui în faţa lumii şi vieţii e luată din cărţi şi tradiţii, iar nu din propriul suflet luptător.
Citat de Vasile Pârvan despre tradiție, atitudine, probleme, idee, cărți, suflet, viață, față, oameni
Am încercat să câştig funcţia De preşedinte al Consiliului Districtual Şi am ţinut multe discursuri în tot ţinutul Denunţându-l pe Solomon Purple, rivalul meu, Ca inamic al populaţiei, Având legături oculte cu principalii oponenţi...
Citat de Edgar Lee Masters despre dușmani, post, justiție, voce, tinerețe, public, suflet, vinovăție, speranță, adevăr