Din ce-a promis, gros la şoric, Edilul n-a făcut nimic, Dar, fluturându-şi trandafirul, Azi el mărit-a... cimitirul.Citat de George Budoi despre politică, nimic
Oare Dumnezeu va învia şi tot ce a fost îngropat în cimitirul amintirilor? Sau vom suferi cu toţii o sublimă lobotomie?Citat de Ionuț Caragea
Amintirile noastre din copilăria petrecută la sat coincid desigur cu ale celor mai mulţi dintre cititori. Ne aducem aminte: vedeam satul aşezat oarecum înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor.Citat de Lucian Blaga despre copilărie, amintire, sens, dumnezeu
Până la cărţi, rămânea mărturie cimitirul. L-a învins biblioteca. Cartea ţi-e ţară, ţi-e fiică, ţi-e surioară, prietena şi iubirea. E maică-ta, cartea, neîntinata şi de-a pururea maica fecioară. Ai scăpat de mormânt!Citat de Tudor Arghezi despre cărți, iubire, țară
Din lutul cimitirului, eu cărămizi frământ, eternizând strămoşii în miezul lor fierbinte.Citat de Valeriu Butulescu despre strămoși
Eşti atât de impersonală în unele nopţi încât mă mir că nu începi să ningi mi-e teamă de ochiul perfect care vede tot fără să se vadă pe sine de pasărea ce se naşte şi moare în zbor cimitirul oare nu e...Citat de Valeriu Butulescu
Între mare şi ţărm greu frânghia struneşte dorul de larg al corăbiilor murmurul e mai mult decât un vuiet îndepărtat oraşul e cimitirul celor vii.Citat de Valeriu Butulescu despre oraș, dor
Facem eforturi inimaginabile ca să ajungem în topul celor mai înstăriţi viitori locatari ai cimitirului.Citat de Vasile Ghica
Există artişti care din groapa comună a cimitirului au ajuns direct pe aleea principală a Parnasului.Citat de Vasile Ghica despre artiști
Primim credinţa şi povaţa Şi toate ce ne dai. Un iad ne este Doamne viaţa Iar cimitirul... rai.Citat de Viorel Cacoveanu despre morală, iad, rai, credință, viață