Caută în citate: caruia
233 citate
Analizând serii mai complexe ale călătoriilor în alte lumi aparţinând unei aceleiaşi tradiţii, se pot trage concluzii tipologice. Astfel, de exemplu, rezultă că tradiţia evreiască prezintă un număr de trăsături constante, una dintre cele mai...
Citat de Ioan Petru Culianu despre tradiție, viziune, droguri, limite, complexitate, moarte, exemplu, numere, consecințe, reguli
Pater noster în creştere slabule căruia îi trimitem incunabule, azi îţi traduc urlând: să fie-îţi cer- precum pe pământ şi în cer, de-aproape lumina să ne arate pe brânci în genunchi şi pe coate! cu sfinţi între noi, cu atâţia...
Citat de Ioanid Romanescu despre cer, tentație, sfinți, greșeală, diavol, perfecţiune, pământ, lumină
Să nu scrii tot mai lasă un poem şi pentru mâine poimâine şi alte zile în care durerile te vor invada cerându-ţi capitularea păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe înapoi...
Citat de Ionuț Caragea despre cuvânt, sensibilitate, haos, durere, poezie, frică, sânge, foc, zi, moarte
Desprins de memorie şi de speranţă, nelimitat, abstract, aproape viitor, mortul nu e mort: este moartea. Precum Dumnezeul misticilor, căruia trebuie să i se refuze toate predicatele, mortul pretutindeni străin nu este decât...
Citat de Jorge Luis Borges despre moarte, speranță, dumnezeu, bogăție, hoţi, memorie, absența, stat, viitor, ochi
Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate fiinţele se tem de ele, de aceea cel care urmează Tao nu le preţuieşte. Înţeleptul nu se gândeşte decât să menţină pacea şi armonia. El cinsteşte principiul Yang, simbol de viaţă. Cel ce...
Citat de Lao Zi despre principiu, simbol, victorie, înțelepciune, fericire, prosperitate, armonie, ființă, moarte, pace