Cand mai credeam

Demult, cand mai credeam ca n-am sa mor,
Ca tot ce naste vesnic vietuieste,
Am ras de oamenii batrani prosteste
Dispretuind melancolia lor.

Mi se parea ca sunt nemuritor,
Ca n-o sa ma atinga niciodata
Timpul cu bisturiul sau de vata
Abia simtit, insa necrutator.

Ce panica tarzie ma cuprinde
Noaptea cand sunt apatic si fragil
Si-mi pun in fata poza de copil
Care ma inspaimanta si ma minte.

In ceas de taina si de renuntare
Viata mea e pulbere si scrum
Sa ma primeasca nu am nicio zare
Sa ma intorc, nu mai exista drum…

“Mircea Micu, citat despre poezie”