Un punct pierdut e lumea, în haosul imens Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis Zadarnic este gândul, iar existenţa - vis.Citat de Omar Khayyam despre haos, umbră, sens, vis, existență, știință, lume
În această seară vinul mă-nvaţă-un sens mai pur: Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline, Iar cupa-i modelată din închegat azur. Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine...Citat de Omar Khayyam despre vin, sânge, noapte, sens
Am avut profesori străluciţi. M-am bucurat de progresele şi de succesele mele. Când mi-amintesc de savantul care am fost, îl compar cu apa care ia forma vasului şi cu fumul pe care îl împrăştie vântul.Citat de Omar Khayyam despre succes, fum, profesori, apă
Zile şi nopţi, atâtea, s-au scurs 'naintea ta! Planetele se mişcă, demult, necontenit; Pe praf când calci, ai grijă, prea mult nu apăsa, Pupilă fost-a, poate, a unui ochi iubit.Citat de Omar Khayyam despre noapte, îngrijorare, zi, ochi
Fă astfel ca aproapele tău să nu sufere din pricina înţelepciunii tale. Stăpâneşte-te totdeauna. Nu te lăsa niciodată pradă mâniei. Dacă vrei să cucereşti pacea deplină, surâde Destinului care te loveşte, şi nu lovi pe nimeni.Citat de Omar Khayyam despre înțelepciune, pace
O-nchipuire-i lumea din năluciri şi fum! Un loc pe scenă vrea fiecare să ocupe... Tu află adevărul din năluciri de cupe: Că totul pendulează între miraj şi scrum!Citat de Omar Khayyam despre fum, adevăr, lume
Bucata de argilă Olarul implora: - Ca tine-am fost, ai milă, Nu mă brutaliza.Citat de Omar Khayyam despre milă
Nu căuta fericirea. Viaţa e tot atât de scurtă ca un suspin. Ţărâna lui Djemsid şi-a lui Kai-Kobad se-nvârteşte în pulberea argintie pe care-o contempli. Universul e un miraj. Viaţa - un vis.Citat de Omar Khayyam despre univers, vis, căutare, fericire, viață
Natura cu-ale sale stihii şi elemente, Sofismul şi-adevărul - îmi sunt indiferente. Da-mi vin şi-atinge harfa cu modulaţii moi Asemeni cu-ale brizei ce trece ca şi noi.Citat de Omar Khayyam despre vin, natură, adevăr
Ai grijă, în putere cât timp încă mai eşti Să ieşi de sub povara a ceiace iubeşti! Regatul frumuseţii se va sfârşi-ntr-o zi, Din mâna ta, o dată cu multe, va pieri.Citat de Omar Khayyam despre frumusețe, povară, îngrijorare, iubire, putere, timp
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa? Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea. Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Iubirea care nu distruge nu-i iubire; Cum jarul în căldură se preface, Cel ars de dor uită de nopţi, de zile, Şi dorul în durere se desface...Citat de Omar Khayyam despre dor, noapte, iubire, distrugere, durere, zi, uitare
Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune. Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune: Că am venit ca apa şi că plecăm ca vântul.Citat de Omar Khayyam despre sfinți, apă
Totuşi, dacă Soarele Iubirii Sau Urii-mi va arde trandafirii, Prefer incendiul Roz din taverna Cu Vin Bun, nu Templul Amăgirii.Citat de Omar Khayyam despre soare, iubire, vin
Ţin într-o mână cupa şi-n alta un Coran Şi fac ce-mi spune legea, şi-o-ncalc în chip viclean Aşa îmi trece viaţa sub cerul diafan Nu-s nici păgân cu totul, nici sincer musulman.Citat de Omar Khayyam despre viclenie, sinceritate, lege, cer, viață
Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii. Cum poate el să simtă în zori uimirea firii Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?Citat de Omar Khayyam despre beție, vin, sfinți, sărăcie, lună, iubire, noapte
Stând şi sperând viaţa-mi în vânt fu risipită, Că nici o zi, doar una, n-avui mai fericită; Azi sigur sunt că viaţa nimic nu-mi poate da Mai mult decât eu singur prin mine-i voi lua.Citat de Omar Khayyam despre fericire, siguranță, singurătate, viață, nimic
Dincolo de pamânt şi infinit Cătam să aflu cerul unde vine. Şi-un glas solemn atunci s-a auzit: Şi cerul şi infernul sunt în tine.Citat de Omar Khayyam despre cer, infinit, pământ
Iubeşte-mă acum, căci anii de năzuinţi ne-or pune frâuri, Iar zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri. Iar trupul tău ce-mi este astăzi cel mai dorit dintre limanuri, Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri.Citat de Omar Khayyam despre băutură, zi, iubire, viață