Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă.Citat de Anais Nin despre viață
Henry este pentru totdeauna în fiinţa mea, chiar în timp ce eu aştept atât de înţeleaptă sfârşitul iubirii noastre. Henry va face mulţi ani parte din viaţa mea, chiar dacă doar câteva luni îmi va fi iubit.Citat de Anais Nin despre viață
Sunt o persoană iritabilă care nu înţelege viaţa decât liric, muzical, la care sentimentele sunt mult mai puternice decât raţiunea. Sunt atât de însetată de miraculos încât numai miraculosul are putere asupra mea. Renunţ la tot ce nu pot să...Citat de Anais Nin despre viață
Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii îmbogăţind cât am putut aşteptarea lungă, lungă a marilor evenimente care mă umplu acum atât de profund, încât sunt copleşită. Acum înţeleg neliniştea cumplită, sentimentul tragic al eşecului, adânca...Citat de Anais Nin despre viață
Viaţa e un dans pentru mine, un dans profund, sacru, vesel, misterios, simbolic, însufleţit.Citat de Anais Nin despre viață
Au murit astăzi bărbaţii pentru că au corupt izvoarele vieţii sau au corupt izvoarele vieţii pentru că erau morţi şi căpătau din controlul asupra vieţii iluzia că trăiesc?Citat de Anais Nin despre viață
Viaţa personală trăită profund se extinde în adevăruri de dincolo de ea.Citat de Anais Nin despre viață
Vreau să mă înlătur din viaţa ta. Aseară a fost ultima mea interferenţă, şi nu s-a datorat afecţiunii, ci urii: aş vrea ca bărbatul pe care l-am iubit să fi fost altfel. Ăsta-i egoism, nu dragoste. E un semn că dragostea a murit. Suntem amândoi...Citat de Anais Nin despre viață
Sunt inaptă fizic pentru o viaţă mare - trebuie s-o împart în doze: să las spaţii între orgii, între extaze, să-mi recapăt forţele în grădină, condamnată la o lene şi odihnă pe care nu le vreau. Activitatea mea mentală, imaginativă, emoţională mă...Citat de Anais Nin despre viață