Adesea la poartă, După ce o duceam acasă de la patinoar...

Adesea la poartă,

După ce o duceam acasă de la patinoar sau de la liturghie,

Aner Clute îmi refuza sărutul de despărţire,

Spunând că pentru aşa ceva ar fi trebuit să fim logodiţi,

Şi cu o strângere de mână indiferentă

Îmi ura noapte bună.

Nici nu se stingea ecoul paşilor mei

că Lucius Atherton

(Am aflat asta când Aner a plecat la Peoria)

Intra la ea pe la fereastră sau o lua la plimbare

Dincolo de capătul golfului,

Peste câmp.

De supărare m-am retras în mine

Şi am investit toţi banii obţinuţi de pe domeniul moştenit de la tata

Într-o fabrică de conserve, pentru a obţine funcţia

De şef al departamentului contabilitate – şi am pierdut totul.

Atunci am realizat că sunt unul dintre proştii Vieţii

Şi că numai în moarte aş putea fi tratat ca egal

Cu ceilalţi oameni, m-aş putea considera om.